Triunghiul din semnele de foc 14 – 16 aprilie 2016

Din această seară Luna călătoreşte pentru următoarele două zile în semnul de domiciliu al Soarelui, Leul, astfel cu excepţia lui Mercur care se află în Taur, toate planetele rapide se vor afla în acest sfârşit de săptămână în semne de foc: Soarele şi Venus în Berbec, Luna în Leu, Marte în Săgetător.

Luna-Leu-Avignon

Elementul foc înseamnă entuziasm, creativitate, generozitate, acţiune, distracţie. Dar şi grabă, nerăbdare. Bucuraţi-vă până sâmbătă seară de acest cocktail de energie pozitivă, va fi timp bun pentru acţiuni spontane, exteriorizarea afecţiunii, manifestarea personalităţii printr-un talent ori o trăsătură de caracter. Nu sunt trecute cu vederea dragostea şi distracţiile de orice fel.

Când piramida de foc e activă (Berbec-Leu-Săgetător) cu Luna locuitoare în Leu, ne dorim atenţie şi chiar aş zice că apreciem puţin teatru, puţină dramă în relaţiile de zi cu zi. Teatru nu în sensul de falsitate ci dimpotrivă, exprimarea sentimentelor cu patos, înflăcărat. Un strop de adrenalină şi curaj şi pentru cei fără planete în semnele de foc în tema natală: şansa de a ieşi în faţă şi de a străluci.

Aşadar, profitaţi de această fereastră de timp pentru că de duminică Marte începe mişcarea retrogradă şi am putea experimenta senzaţia că suntem la comanda unui tren de viteză rămas brusc fără combustibil. Marte va reveni în Săgetător în mişcare directă abia pe 2 august.

Mercur retrograd 19 mai – 13 iunie 2015

Am scris, pe scurt, în articolul de săptămâna aceasta din Revista Catchy despre mersul îndărăt început de Mercur, marţi 19 mai. Dar am primit multe mesaje de la cititori care îşi doreau să ştie mai mult, uşor speriaţi de lectura unor articole similare, scrise într-o notă pesimistă, în care erau anunţaţi de tragedia Mercur retrograd.

mercur-retrograd-gemeniPeter Paul Rubens – Mercury and Argus

Dragii mei, mersul aparent retrograd al lui Mercur nu este o catastrofă. Înseamnă doar recapitulare. Ca la şcoală, repetăm şi în cele din urmă, învăţăm.

Amânări, piedici şi uneori confuzie sunt posibile, fireşte. Mai ales dacă intervine graba. Dar mă îndoiesc că nu aţi avut parte niciodată de întârzieri sau blocaje în vremea lui Mercur în mers direct.

Mercur retrograd ascute simţurile şi cel puţin până la conjuncţia inferioară pe care o face cu Soarele, acesta acţionează uşor introvert, într-o manieră diferită de cea cu care majoritatea oamenilor sunt obişnuiţi. Să ţinem cont că la conjuncţia inferioară cu Soarele, Mercur este la perigeu, adică la distanţa cea mai mică de Pământ. Prin urmare, gândirea şi implicit vorbirea şi dialogul sunt surprinse de un freamăt, sunt mai intense. Aceasta poate fi cauza poticnirilor ce apar în săptămânile cu Mercur retrograd.

Aşadar, la cererea cititorilor, despre Mercur retrograd, în Revista Catchy.

Enjoy!